Primul MasterChef nu l-a impresionat pe Horia Varlan

Horia Vîrlan, prezentatorul emisiunii, „Cireaşa de pe tort” l-a numit amator pe castigatorul emisiunii MasterChef, Petru Buiuca.  „Petru Buiuca nu este ceea ce am crezut. Speram să fie mai bine pregătit din punct de vedere profesional, dar el, amator fiind, nu a evoluat de la acel nivel. Cred că poate să gătească pentru el şi prietenii săi, dar nu are capcitatea să ţină piept clienţilor pretenţioşi sau unei provocări cu profesionişti”, a apreciat Horia. Petru a participat la câteva ediţii speciale ale emisiunii „Cireaşa de pe tort”, alături de alţi bucătari profesionişti, Constantin Ghimpu, Nicola Odobescu şi Marian Lupu. Castigatorul MasterChef a pregătit supă-cremă cu creveţi traşi în ciocolată, plăcintă cu carne şi semifredo, însă nu a reuşit să-l impresioneze pe Vîrlan. Petru Buiucă a rămas şocat de aprecierile primite din partea lui Vîrlan. „Am rămas surprins să aflu din presă părerea lui. Dacă privim din postura profesionistă, de bucătar lucrând zi de zi, nu mă pot compara cu bucătarii care lucrează la foc rapid. Ar fi o insultă din partea mea să zic că sunt mai bun decât cei pe care eu îi admir. Dar cred că a fost informat parţial greşit: eu am acceptat invitaţia în emisiune din postura de pasionat de bucătărie, co-fondator al singurului studio de gătit din România, câştigător al celui mai titrat show de cooking din România şi cam atât… Dovadă că un alt invitat era manager de restaurant, nicidecum bucătar profesionist. Eu şi Horia Vîrlan nu ne-am întâlnit niciodată, nu ştiu dacă ar mai avea altceva de reproşat”, a spus Petru, pentru Click! Chiar dacă a fost criticat de Horia Vârlan, Petru nu a vrut să fie răutăcios susţinând că acesta e un bucătar cu experienţă. “Are o emisiune constantă, cu un format frumos şi apreciez asta. Îl invit, oricând găsim timp amândoi, să mâncăm, să vorbim despre bucătărie şi poate reuşeşte să afle direct şi fără confuzii ceea ce vreau eu să fac: să devin, cu multă muncă şi sudoare, un bucătar apreciat pentru ceea ce e şi nu pentru ceea ce fac ceilalţi”, a mai spus Petru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>